Concert Anton Pann

Încă un concert la cea de a XVI-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS, la Romexpo. Joi, de la ora 19:00. S-ar putea să fie înregistrat sau transmis, vă anunţ de îndată ce aflu mai multe.

 

Concert Anton Pann

Mâine, de la ora 18:00, concert la Librăria Humanitas Kretzulescu. Vă aşteptăm pentru o mini-cântare, un program cu (cel puţin) 6 piese. Cine poate să vină, e bine venit.

 

La mulţi ani!

Today we send our best wishes to 6fingers!

 

Mulţumim, maestre

Când pierdem asemenea oameni, rămâi fără cuvinte. Dumnezeu să-l odihnească.

 

Lansare byron – A Kind of Alchemy

Articol-eveniment, cum îmi place să-i zic, împreună cu domn doctor. A fost pur şi simplu încântător, am reuşit să punem în aplicare o idee inedită.

 

Videoclip byron – Watercolor

Later edit: se coace o chestie grozavă pe ginger. Vă anunţ în câteva ore ce şi cum.

 

cu peronul pe partea dreapta. byron

O idee bună este una simplă, cu un scop clar şi o implementare cât mai eficientă. Există oameni care dau dovadă oricând de prezenţă de spirit şi de ingeniozitate. Trupa byron a surprins joi seară, un pic mai underground, la staţiile de metrou Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, la orele 18:30, respectiv 18:45. Acţiunea a fost spontană, un gând şi o aprobare de la metrorex, publicul de faţă fiind format, în mare parte, din fanii înrădăcinaţi care au aflat rapid de pe reţelele sociale sau prin sms. Manifestarea şi-a făcut efectul, deoarece voia să fie o modalitate originală de a promova următorul album – A Kind Of Alchemy. Au fost atraşi mulţi călători simpli, oameni care ascultau şi erau plăcut surprinşi. Sentimentul a fost unic, plăcut, un concert “rece” dar cald, în mijlocul aglomeraţiei şi a haosului urban.

Dan Byron – “Albumul “A Kind Of Alchemy” este alcătuit din răspunsuri la întrebările unui interviu imaginar, de-a lungul unei nopţi ploioase, reporter fiind însuşi ascultătorul. Subiectele abordate sunt creaţia, mass-media, ispita facilului, alienarea societăţii moderne etc.”

6fingers – “Albumul aş zice că e în general despre creaţie/condiţia artistului, deşi nu e unul conceptual, doar tematic e oarecum uniform; industria muzicală nu apare explicit decât într-o piesă, cel mult ca un impediment, o sirenă. N-aş vrea să se înţeleagă că e încă un album manifest de tip “noi înotăm contra curentului şi ce iconoclaşti suntem noi şi nu avem nevoie de industria muzicală”. E un clişeu des întâlnit la trupe care nu scot niciodată capul din underground. Faptul că o faci nu înseamnă că trebuie să şi faci paradă. Dimpotrivă, aş zice că e un album mai comercial/prietenos decât primul, care riscă să ne aducă fani pe care nu i-am fi câştigat cu primul album.”

Pentru mine personal, byron nu are nevoie să mai facă nimic pentru a dovedi că este formaţia de la noi aflată pe panta ascendentă şi cu viitorul cel mai strălucitor. Am spus-o de multe ori şi o spun oricui, fără frică şi fără vreun dubiu. Este, la ora actuală, poate cea mai bună trupă, fapt întărit de profesionalismul lor şi de puterea senzaţională de creaţie. Cum se spune…e pe val. De fapt, este de mult acolo, respect pentru faptul că se menţine şi nu se vede că scade ritmul deloc. Dacă nici cu acest album, nu văd cu ce ar putea fi trimisă către publicul larg. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este păcat de o muncă ce trebuie răsplătită cumva, mai ales prin mediatizare.

Lansarea albumului va avea loc în Silver Church, acolo unde sunt aşteptaţi toţi fanii, pe 23 octombrie, de la ora 22:00. Invitaţii speciali vor fi Cvartetul A Quattro, Persona şi Marius Florea Vizante.

Am ascultat deja câteva melodii de pe A Kind Of Alchemy, am rezonat cu sunetul impecabil, şlefuit perfect. Sper deosebire de Forbidden Drama se observă o complexitate mai mare, o paletă mai largă de posibilităţi în studio. Un amalgam de note, într-o mişcare dezordonată în şir indian. Ne vedem la concert, pe 23, ca să vă convingeţi singuri.

*also, on ginger.

 

Croitoraşul cel viteaz

Băsescu a reuşit să degajeze mingea din propriul careu, îndepărtând pericolul, pentru moment. Nu ştiu ce poate să facă domnul Lucian Croitoru, nu vreau să-l judec sau să spun de dinainte ceva despre competenţele sale. Cel mai bine ar fi să vedem înainte ce poate.

Ce pot să spun sigur este că nu înţeleg cum poţi să accepţi să fii perceput de către public ca cel mai ascultător băiat din clasă. Singura explicaţie este că nu îi pasă. Cine venea acum premier, normal că era etichetat ca un servant, o ustensilă.

Pe de altă parte, poate că nu o să-l accepte Parlamentul. Atunci, mingea o să fie iar în careul preşedintelui. El are voie să-l propună din nou, ca în culmea fotbalului. Să dai bară şi la reluare să fie gol.

Un lucru îl ştiu sigur. Tot penibili sunt. Toţi. Unii mai mult, alţii mai puţin.

Later edit: Acum mă ridic de la masă, mă întâlnesc cu domn doctor şi mă duc la byron. Vor concerta la metrou la Universitate şi Romană. Scriu diseară cum a fost.

later later edit: acum am văzut că şi domnul Mircea Badea a pus un titlu identic pe blogul său. Ce să-i faci? Asta e prima chestie la care te gândeşti, că doar nu poţi să îl iei în serios.

 

Trosc! Poc! Boc!

Scriu la rece, nu ştiu încă dacă e oficial sau nu dar… se pare că a “căzut” guvernul. Nu ştiu cum poate fi catalogat ăsta un lucru bun, pentru că se continuă în acest fel harababura asta scârboasă din politică, acum urmează propuneri şi alte dezbateri lipsite de sens.
Pe de altă parte, sunt foarte curios să văd ce impact o să aibă ziua de astăzi asupra electoratului. Mai precis, cum iese PD-ul din şmecheria asta, adică preşedintele. Ori este o palmă sănătoasă primită, ori reuşesc portocalii să se victimizeze bine, bine, bine de tot…

Până la urmă? Cred că nu o să conteze deloc şmecheria, iar în esenţă noi, cetăţenii, vom rămâne pe un plan obscur şi nu vom conta în interesele lor. Mama ei de politică…

 

Tocăniţă

O tocăniţă scrisă în grabă. Sinceră şi simplă. Iar pentru cine nu ştie, asta este rubrica mea din revista Teen Press.

Este periculos să trăieşti în România. Nu sunt singurul care şi-a pierdut speranţa în viitor, sentimentele de scârbă şi de dezamăgire fiind unele în care marea majoritate a societăţii se scufundă. Pe viitor, nu ştiu de ce ar trebui să ne fie frică – că am rămas rău de tot în urmă, că avem nişte mari împrumuturi de plătit, că avem o mare criză de identitate şi de morală sau că o să rămână aceeaşi clasă politică penibilă la conducere.

Sfatul cel mai des auzit este „pleacă şi tu acum cât mai ai şansa”. Până la urmă, decât să te baţi cu morile de vânt, pare cel mai la îndemână lucru, să pleci dracu, laşi tot şi trăieşti o viaţă normală acolo unde se poate. Cum ar arăta pentru un om ce trăieşte în ţara asta, o viaţă mutată brusc în altă parte. Eu unul sunt sigur că normalitatea aia ne-ar înnebuni…de plăcere. Nici nu îmi pot închipui o zi liniştită, fără stres, aici. Dar în altă parte, vă daţi seama că viaţa este normală şi liniştită prin felul ei de a fi, prin atitudinea oamenilor şi ordinea logică a lucrurilor. Acolo unde oamenii nu merg în grabă, cu capul aplecat, cu kilograme pe umeri. Acolo unde cel de vis-a-vis îţi zâmbeşte. Acolo unde la coadă la magazin te lasă lumea înainte că ai doar o pâine şi o smântână de cumpărat. Asta nu este fizică cuantică, nu e teoria relativităţii. Se numeşte civilizaţie, iar mai presus decât toate…bun-simţ.

Stau totuşi şi mă gândesc – poate că ceva, printr-o minune căzută în ceasul al 13-lea, se va schimba. Nu ştiu ce, nu ştiu cum. Viaţa, conducătorii, sistemul. Pe de altă parte, asta ar putea fi marea păcăleală erotică pe care creierul meu şi-o imaginează, ca o portiţă spre lumea aia mai bună. Gândul ăsta la noi, cum că poate o să se… , este toxic. Simplu, este imposibil.
Trăim toţi aici şi vedem cum ne simţim când ajungem acasă. Atunci când vorbim cu prietenii avem întotdeauna ca subiect principal o problemă pe care trebuie să o rezolvăm, iar concluzia, în majoritatea cazurilor, este că mai bine schimbăm subiectul că suntem prea depresivi.

Nu îmi place să închei mica incursiune cu o impresie deprimantă. Mai am totuşi o idee. La fel de SF, ceva ce ţine de fantastic. Dacă am rămâne noi toţi aici şi am pune piciorul în prag? Dacă am băga frica în cei ce ne conduc? Să simtă şi ei pe şina spinării când au greşit. Dacă ne-am lua drepturile înapoi, ţara? Cum ar fi să schimbăm noi ceva, toţi, absolut toţi, într-o mişcare de rezistenţă. Să ieşim în stradă şi să spunem stop. Oare ce s-ar întâmpla?